Din cand in cand, simt nevoia sa-mi fac socotelile cu mine. Ma gandesc unde sunt si daca mi-e bine asa.
De mi-e bine, de mi-e rau, incerc sa aflu de ce imi e cum imi e, si mai ales incotro merg. Nu ma uit aproape niciodata in urma, si oricum niciodata cu regret. Ma uit mereu inainte si nu uit, atunci cand aflu drumul pe care sufletul si mintea mea ar merge linistite si in pace, sa iau in calcul toate "cheltuielile", toate "pierderile" si toate "castigurile", masurate intotdeauna in relatia mea cu cei care conteaza. Asadar, nu sunt singura in momentul asta, al socotelilor, sunt cu EI, OAMENII DIN VIATA MEA.
"Momentul" nu dureaza o ora sau o zi, ci cate o saptamana ori poate o luna in care ma tot descos pe mine. Ma invit cateodata dimineata la 5 la o cafea, pe fotoliu, cu veioza aprinsa pana imi limpezesc gandurile...
Si a fost din nou momentul... Caci asa ne-am invatat, cand trecem cate un prag.
Am aflat ca sunt mai linistita si mai impacata cu mine si mai multumita de cum reusesc sa le arat dragostea dragilor mei, ca niciodata. Poate e adevarat si poate intelepciunea vine cu varsta. Cine stie...
Trec atunci mai departe si ma gandesc, DOAMNE, in afara de tie, cui oare ii mai sunt datoare pentru toate astea? Pentru sclipirea din ochi de dimineata si gandul linistit de culcare?
Sunt datoare LOR, si ei stiu asta, caci printrea alte intelepciuni venite cu varsta, am capatat-o si pe cea de a spune de cate ori simt, "multumesc" si "te iubesc". Asa cum am invatat sa spun "iarta-ma", ca sa pot merge mai departe.
Tocmai pentru ca stiu ca EI stiu, nu voi scrie despre EI in seara asta.
Voi scrie doar despre doi oameni, ce mi-au dat viata si au stat mereu la stanga si la dreapta mea, uneori fara sa stiu, uneori fara sa vreau, ca eu sa fiu azi omul care sunt.
Va scriu voua, MAMA si TATA, ca sa va multumesc!
Pentru toata copilaria mea minunata!
Pentru toata adolescenta mea pe care de curand am inteles-o abia, devenind mama!
Pentru ca ati acceptat ca am plecat departe, acum cand incepeti sa aveti voi nevoie de mine!
Pentru ca sunteti cei mai minunati bunici!
Pentru ca, mama, imi spui cand vorbim la telefon sa-l pun pe Andrei sa strige ceva ca sa il auzi, iar el iti striga "Te iubesc, Bibi!"!
Pentru ca ne trimiti supa de pui, pret de 400 de Km!
Pentru ca plangem impreuna de bucurie!
Pentru ca, tata, ma critici daca ti se pare ca nu am o crema buna, si cumva mi-a aparut un rid in plus la coada ochiului si uiti cati ani am de fapt!
Pentru ca ati invatat sa folositi internetul si Skype, si sunt acasa in acelasi timp in Iasi si Bucuresti! Ce fericire!
Pentru ca ma anuntati cand intrati la slujba in biserica, sa nu ma sperii ca aveti telefoanele inchise!
PENTRU CA SUNTETI SANATOSI!
Pentru ca ma faceti sa-mi bata acum inima atat de tare de emotie!
Pentru ca deja imi rasuna vocile voastre de maine dimineata spunandu-mi "La Multi ani!"
Pentru toate astea si altele nebanuit de multe, Va iubesc si Va multumesc cat Luna si Soarele la un loc, Iubitii mei parinti!
