marți, 9 noiembrie 2010

De toamna. Pofta buna!

Nu cred ca as putea gati in fiecare zi, asa, din obligatie. Ca asa se cade, ca asta e "treaba" femeii.
Gatesc insa cu tot sufletul pentru cei dragi, ca semn de dragoste si multumire ca suntem impreuna. N-am facut asta dintotdeauna, am descoperit bucuria mesei, candva, printre intelepciunile venite mai tarziu.
Cat de fericita sunt cand ii vad invartindu-se pe langa cuptor smiorcaindu-se, "ce bine miroase, cat mai dureaza?!" !

De Halloween am facut placinte si supa de dovleac pentru un pui de om necajit, pe care il va ajuta scoala lui Andrei.
Am gatit, copii s-au agitat sa vanda, au facut reclama, au stat la stand ori au fost vanzatori ambulanti, noi toti am cumparat si asa am strans impreuna banuti pentru un suflet ce are nevoie de noi. Nu a fost mult, dar a insemnat ceva.
Targul a mers bine, deci bucatele au fost bune. Nu am inca poze, iertare, dar pentru ca am promis multora, va dau cu drag retetele, cat mai sunt dovleci in piata.

Supa picanta de dovleac (de la Bibi Ste')
750 g miez de dovleac fara samburi
1 ceapa mare
30 g radacina de ghimbir
1 ardei iute rosu (eu pun doar putin)
2 linguri de ulei
750 ml supa (instant) de legume
1/2 legatura coriandru
100 ml lapte de cocos
sucul de la o limeta
sare, piper, zahar


1. Taiati miezul de dovleac cubulete. Curatati ceapa si radacina de ghimbir si taiati-o, respectiv dati-o pe razatoare. taiati marunt ardeiul iute (ar fi bine sa indepartati semintelei!)
2. Incingeti uleiul intr-o tigaie si caliti dovleacul, ceapa, ghimbirul impreuna. Stingeti amestecul cu supa instant de legume si lasati sa fiarba 30 minute acoperit cu capac.
3. Adaugati frunzele de coriandru (pastrati cateva pentru ornat la sfarsit) si pasati totul cu mixerul.
4. Turnati laptele de cocos, apoi mai dati amestecul intr-un clocot. Condimentati, adaugati zeama de limeta dupa gust.Puteti adauga un cubulet de unt, cat este calda
5. Serviti in coaja dovleacului de la care ati folosit miezul, ornati cu cateva frunzulite de coriandru.



Placinta cu dovleac si mere 
Pentru aluat:
225 g faina
125 g unt racit
25 g zahar tos
Pentru umplutura
350 g pulpa de dovleac taiat in bucati mari
250 g felii mar curatate
2 oua
150 ml frisca lichida (eu folosesc La Dorna, superba)
75 g zahar tos
1 lingurita pudra de scortisoara
1/2 lingurita ghimbir macinat
1/2 lingurita nucsoara macinata
zahar pudra pentru pudrat si frisca presarata cu scortisoara pentru servit


1. Incingeti cuptorul la 120C
2. Faceti aluatul: cerneti faina, intr-un castron, adaugati untul si frecati-le imreuna pana se aduna in faramituri. Adaugati zaharul, apoi 3-4 linguri de apa rece si formati o coca. Puneti in celofan si dati la frigider 30 minute.
3. Puneti dovleacul si merele intr-un vas termorezistent, acoperiti si coaceti 50-60 minute.
4. Captusiti o tava (cu diametrul de vreo 20 cm) cu coca preparata, ridicand-o usor pe marginile tavii.
5. Faceti umplutura: amestecati dovleacul si merele cu mixerul pana se obtine omogenizeaza. Puneti ouale, frisca nebatuta, zaharul, mirodeniile si amestecati.
6. Turnati pe foaia de placinta si coaceti 45-50 minute.
7. Presarati cu zahar pudra si serviti cu frisca si scortisoara (eu am pus chiar frisca deasupra si am ornat, e bun si asa)

Serviti la lumina lumanarii.



Pofta buna!

Un comentariu:

  1. Buna, am o propunere de colaborare pentru tine. Adresa mea de e-mail este blogatu@gmail.com. Este vorba despre moda!

    RăspundețiȘtergere

 
http://2.bp.blogspot.com/_vrQYz3nL3KY/TDXLSZu9fCI/AAAAAAAADjQ/sOcxMdDvjhM/s400/IMG_1041.JPG